(INTERVIU) Denis Şova: Rezultatele bune vin doar acolo unde conducătorul munceşte minimum de două ori mai mult decât cel mai bun angajat din subordinea sa.

14 mai, 2021

În cadrul unui interviu acordat portalului www.oficial.md, Denis Şova, Director general al „Cricova” S.A., a vorbit despre viziunile sale privind managementul întreprinderilor de stat, principiile cărora trebuie să corespundă conducătorii de întreprinderi de stat, ce întreprinderi trebuie să rămână şi în continuare de stat, dar și despre alte aspecte importante.

O: Dle Şova, opinia publică vă cunoaşte în calitate de Director al uneia dintre cele mai importante întreprinderi din țară – „Cricova” SA, cunoaşte şi despre rezultatele frumoase pe care le înregistraţi la cârma întreprinderii, dar prea puţin se ştie despre viziunile, despre principiile Dvs. Acceptaţi provocarea de a deschide parantezele din acest punct de vedere?

D.Ş.: Cu mare plăcere. Tot timpul am dat dovadă de deschidere în raport cu presa. Nu am ce ascunde. Mai mult decât atât, ori de câte ori am fost provocat, am deschis diferite paranteze în speranţa că viziunile mele, experienţa acumulată până acum pot fi cuiva de folos. Dacă discuţia noastră va fi interesantă cititorilor dvs., acest lucru mă va bucura.

O: Atunci, să purcedem… În opinia Dvs., de ce sunt atât de mulţi doritori de a ocupa funcţii de conducere în întreprinderile de stat?

D.Ş.: Nu ştiu ce-i determină pe alţii să vină sau să-şi dorească să vină la conducerea întreprinderilor de stat, dar, în schimb, pot să vă spun ce m-a determinat pe mine. „Cricova” ocupă un loc important în inima mea, or aici a activat şi mama, aici activez şi eu de mai bine de 20 de ani, urcând rând pe rând toate treptele profesionale în cadrul întreprinderii. Acum, ajungând în vârful piramidei, dacă pot spune astfel, îmi doresc să fac tot posibilul nu doar pentru a păstra toate lucrurile frumoase pe care „Cricova” S.A. le-a reuşit de-a lungul istoriei sale, dar şi de a valorifica toate oportunităţile existente pentru a asigura dezvoltarea întreprinderii în continuare. Este un angajament moral pe care mi l-am asumat şi faţă de întreprindere, şi faţă de echipă, şi am determinarea, voinţa necesară, pentru a-l îndeplini.

O: Atunci voi reformula puţin întrebarea: ce trebuie să facă un conducător de întreprindere de stat pentru a asigura eficienţa structurii pe care o administrează?

D.Ş.: În primul rând, fiecare conducător, atunci când preia administrarea unei întreprinderi, trebuie să facă o evaluare „la sânge” a „moştenirii” pe care a preluat-o. Fără a avea un tablou complex, realist a ceea ce i-a revenit în administrare, un conducător nu are cum să implementeze măsuri adecvate, care, în final, să asigure dezvoltarea eficientă a întreprinderii.

În al doilea rând, un conducător trebuie să aibă susţinerea echipei şi să valorifice la maximum potenţialul acesteia. Numai muncind împreună, cu multă dedicaţie, un conducător şi echipa sa pot obţine rezultate frumoase.

În al treilea rând, orice conducător trebuie din start să se debaraseze de ideea că este temporar la cârma întreprinderii. Desigur, nimeni şi nimic nu e veşnic, dar această idee îl împiedică să se dedice în totalitate muncii pe care trebuie să o facă, îl împiedică să aibă o gândire proactivă pe termen lung şi acest lucru numaidecât se expune asupra calităţii muncii, asupra rezultatului final.

Sigur, sunt şi alte lucruri demne de a fi menţionate în acest context, dar cele trei amintite mai sus sunt de bază.

O: Salariul poate fi un factor motivant pentru şefii de întreprinderi de stat?

D.Ş.: În întreaga lume salariul este un factor decisiv în atragerea specialiştilor de mare valoare la conducere sau în funcţii de mare răspundere în companii. Trebuie să înţelegem că, în condiţiile economiei de piaţă, oricine îşi doreşte să aibă buni specialişti, dar învinge acel care propune condiţii mai bune, inclusiv salariu mai atractiv. Totodată, eu sunt adeptul ideii că salariul unui conducător de întreprindere trebuie corelat direct cu eficienţa sa, cu rezultatele pe care le înregistrează.

O: În opinia Dvs., e bine că există atât de multe întreprinderi de stat sau o parte dintre ele ar trebui privatizate, vândute?

D.Ş.: Această întrebare nu ţine de competenţa mea – sunt structuri abilitate ale statului, care, făcând evaluările de rigoare, iau deciziile ce se impun. Dar, în general, nu văd nimic rău în faptul că există întreprinderi de stat. În opinia mea, întreprinderile strategice şi cele ce aduc plus valoare, generează profit şi au un rol important la formarea bugetului de stat, ar trebui să rămână în proprietatea statului. Întreprinderile ce nu se încadrează în cele două categorii menţionate pot fi supuse privatizării. Dacă capitalul privat le poate da un nou suflu în procesul de dezvoltare, de ce să nu fie valorificată şi această oportunitate?! Dar, repet, sunt organe competente ale statului care ştiu mai bine ce trebuie de făcut în această direcţie.

O: Din cele spuse de Dvs., deduc faptul că sunteţi adeptul unei economii bazate pe pragmatism.

D.Ş.: E firesc şi chiar necesar aş zice ca managerii care administrează activitatea întreprinderilor să dea dovadă de pragmatism. În caz contrar, poate avea de suferit activitatea entităţii pe care o conduc şi de care poartă responsabilitate directă. Însă, doar pragmatismul nu e suficient pentru a obţine succes.

O: Şi care ar fi alte calităţi de care trebuie să dea dovadă un conducător de întreprindere?

D.Ş: În primul rând, să fie un bun profesionist şi să cunoască foarte bine domeniul ce i-a revenit în administrare. În al doilea rând, să fie maximal responsabil, să conştientizeze că o funcţie de conducere nu e doar un paragraf în CV, ci o şansă de a face lucruri cu adevărat frumoase, care să rămână în istoria întreprinderii. În al treilea rând, să muncească cu multă dedicaţie, pentru că rezultatele bune vin doar acolo unde conducătorul munceşte minimum de două ori mai mult decât cel mai bun angajat din subordinea sa.

O: Dvs. corespundeţi acestor calităţi?

D.Ş.: Nu ar fi corect din partea mea să dau un răspuns la această întrebare. Vă sugerez să o adresaţi angajaţilor de la S.A. „Cricova”, celor care cunosc nu din auzite ce fac zi de zi.

O: Deoarece timpul rezervat interviului nostru a expirat, vă mulţumim pentru deschidere şi pentru sinceritate şi vă provocăm la continuarea discuţiei cu prima ocazie. Am vrea să discutăm inclusiv despre time management, pentru că am văzut că pentru Dvs. acest aspect e foarte important, dar şi despre alte lucruri interesante.

D.Ş.: Accept provocarea cu mare plăcere. Vă mulțumesc!

Sursa:

http://oficial.md/interviuri/interviu-denis-sova-rezultatele-bune-vin-doar-acolo-unde-conducatorul-munceste-minimum-de-doua-ori-mai-mult-decat-cel-mai-bun-angajat-din-subordinea-sa?fbclid=IwAR0E4SX2GVN0C-wfvDHMO2rWHDDsgtFWPu07Oyz2pLui9wYjffQouFiLvns