ÎNCEPUTURI
Istoria Combinatului de Vinuri “Cricova” începe în anul 1952. Anume în această perioadă, în Republica Moldova a apărut problema cu privire la spaţiile de păstrare şi maturare a vinurilor. După lungi căutări, două personalități marcante ale vinificației moldovenești, Petru Ungureanu și Nicolae Sobolev, au propus utilizarea în calitate de depozite hrubele din care se extrăgea piatra de construcție. Curând s-a stabilit că vinurile produse la Combinatul „Cricova” şi maturate în liniştea subterană au calităţi excepţionale.
PREZENT
Pe bună dreptate, denumită „Perla vinificaţiei moldave” – “Cricova”, reprezintă un Complex Subteran unic, care s-a remarcat în întreaga lume pentru labirinturile sale imense şi pentru vinurile sale excelente.
„Cricova” este prima întreprindere din Moldova, care produce vin spumant după metoda celebrului călugar Dom Pérignon – „Méthode Traditionelle”. Tehnologia este una complexă şi presupune fermentarea secundară în sticlă şi o maturare ulterioară cuvée. Asortimentul companiei se caracterizează prin calitate și diversitate. Astăzi se poate cu siguranţă afirma că unul dintre cele mai remarcabile produse oferite de către Combinatul de Vinuri „Cricova” este spumantul clasic – un vin efervescent nobil şi extravagant.
“Cricova” produce, de asemenea, și vinuri spumante obținute prin fermentarea secundară în recipiente din inox, iar efervescentul având un caracter fructat şi plin de prospeţime. Această metodă permite păstrarea tuturor calităţilor unui vin refermentat.
Combinatul de vinuri “Cricova” s-a afirmat printr-o tendință de inovație continuă. În prezent, întreprinderea utilizează cele mai sofisticate tehnologii din lume în domeniul vinificației, posedă arta de a produce cele mai diverse tipuri de vinuri și satisface cele mai rafinate gusturi și cerințe ale pieței. “Cricova”, este cel mai valoros brand din Moldova, fiind cunoscut departe peste hotarele ei. Este prima și unica întreprindere, decorată cu cea mai înaltă distincție de stat, Ordinul Republicii. Prin legea Parlamentului Republicii Moldova, Combinatul de vinuri “Cricova” este declarat Patrimoniul Cultural-Național al țării în anul 2003.
Combinatul “Cricova” este situat într-un loc unic şi pitoresc, în regiunea de centru a Republicii Moldova. Aici, în vecinătatea celor mai impunătoare atracții naturale și istorice ale țării – rezervația naturală ”Codrii” şi Complexul arheologic Orheiul Vechi, se întind podgoriile companiei. Este știut faptul că Republica Moldova se bucură de climă favorabilă, cu ierni blânde, cu un număr mare de zile însorite şi sol fertil. Astfel, vinifcatorii de la Cricova sunt unii dintre cei mai norocoşi.
La momentul actual, podgoriile companiei sunt cele mai vaste din țară și se întind pe o suprafață de peste 600 de hectare. În zona de centru a ţării sunt situate fermele agricole Cricova şi Criuleni, iar la sud – Găvănoasa şi Luceşti.
Diversitatea geografică a podgoriilor care aparțin Combinatului mai are o prioritate importantă – posibilitatea cultivării diferitor soiuri de viță de vie, în dependență de particularitățile climaterice și ale solului localității. Ca urmare, compania cultivă în raionul Cahul, predominant, soiuri roşii de viţă de vie, precum : Cabernet, Merlot, Codru, Pinot Noir. În regiunea centrală a țării, sunt cultivate soiurile albe ca Pinot, Sauvignon, Rkațiteli și Aligote.
Ciclul complet al producerii și materia primă proprie – iată avantajele care detașează Combinatul încă de la obârșie. Datorită controlului la toate etapele ale procesului de producere, de la sădirea butașilor și până la livrarea producției finite, compania Cricova asigură calitate superioară, autenticitatea și originalitatea formulei vinurilor produse aici.
Datorită condițiilor naturale și a depozitelor de vin unice, Combinatul, încă de înfiiţare, a dispus de permise excelente pentru producerea vinurilor de cea mai înaltă calitate. În același timp, în toți acești ani, întreprinderea continuă să investească în echipamente de producţie şi utilaje performante.
Vinurile de la Cricova își încep viața pe podgoriile pitoreşti din centrul și sudul Moldovei. Și deși proprietățile de viță de vie ale Combinatului sunt cele mai mari din țară, strugurii sunt culeși manual în containere speciale cu masă limitată, ceea ce permite păstrarea lor în stare excelentă.
Originalitatea vinurilor Cricova se datorează condițiilor de păstrare în depozitele subterane – unde are loc așa numita etapă de creare a vinului. În beciurile de la Cricova sunt create condițiile ideale pentru derularea cu succes a acestui process, întrucât pe parcursul întregului an temperatura medie este de +10…+12 °C, iar umiditatea relativă a aerului de 97-98%. Ultimul indice are o importanță specială: cu cât este mai mai ridicat nivelul de umeditate relativă, cu atât este mai scăzut riscul pierderii vinului.
Trebuie de remarcat faptul că, spre deosebire de multe întreprinderi vinificatoare, inclusiv cele cu renume mondial, în depozitele de păstrare a vinului de la Cricova lipsesc sistemele de aer condiționat artificial sau de ventilație. Aici persistă un microclimat unic, creat de natură însăși, care este perfect pentru producerea și maturarea vinurilor de înaltă calitate.
Înfiinţat în anul 1952, Laboratorul de Încercări al Combinatului de Vinuri „Cricova” SA este acreditat de Organizaţia Internaţională pentru Standradizare şi funcţionează în concordanţă cu standardele globale SM EN ISO/IEC 17025:2018. Competenţa tehnică şi imparţialitatea laboratorului de încercări este confirmată şi prin acreditarea în sistemul naţional MOLDAC.
Misiunea Laboratorului de Încercări este controlul tuturor proceselor tehnologice care au loc la Combinatul „Cricova”. Totodată, în conformitate cu ISO 17025-2018, scopul Laboratorului de Încercări este asigurarea calităţii produselor vinicole şi îmbunătăţirea continuă a metodelor de încercări. Pentru realizarea acestor obiective, angajaţii laboratorului respectă cu stricteţe cerinţele internaţionale de standardizare.
Labotarorul este dotat cu echipamente moderne, iar echipa profesionistă în continuă contribuie la creşterea calităţii produselor marca Cricova. Specialiştii nu doar asigură calitatea produselor, dar şi participă la elaborarea şi implementarea produselor noi în scopul satisfacerii preferinţelor fiecărei pieţe în parte.