Vinurile pastorale sfinţite la „Cricova”

5 aprilie 2018

În ajunul Sfintelor Sărbători de Paşti, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir împreună cu un sobor preoţesc a oficiat un serviciu divin de sfinţire şi de binecuvântare a vinurilor pastorale produse de Combinatul de Vinuri „Cricova” S.A.

 În cadrul ceremoniei, a fost lansat vinul licoros – „Pastoral de Cricova” – un produs nou, vinificat alături de Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldovei, special cu prilejul praznicului Învierii Domnului.

„Vinurile pastorale reprezintă un simbol al sfintelor sărbători şi este de nelipsit de pe masa fiecărui creştin. Din acest motiv, „Cricova” investeşte în calitate şi depune efort în obţinerea vinului pastoral autentic”, a declarat directorul general al Combinatului de Vinuri „Cricova” S.A., Iurie Carp.

 „Sfinţirea şi binecuvântarea vinurilor pastorale este o tradiţie frumoasă şi ne bucurăm că, împreună cu Combinatul de Vinuri „Cricova”, reuşim să păstrăm de la an la an acest obicei important. Astfel, ca fiecare creştin să poată pune pe masă un vin sfinţit”, a menţionat ÎPS Mitropolitul Vladimir.

În reţelele de magazine din ţară poate fi găsită o gamă largă de vinuri pastorale marca Cricova. Printre acestea se numără „Pastoral de Cricova”„Patriarh Prestige”, „Pastoral Vintage”„Magnific” şi altele.

În total, în vânzare vor ajunge aproape 500 de mii de sticle. De asemenea, vinurile pastorale produse la „Cricova” sunt exportate şi peste hotare, în ţări precum: România, Kazahstan, Federaţia Rusă etc.

Vinul pastoral este produs din struguri selecţi de soi european clasic Cabernet-Sauvignon, recoltaţi de pe propriile podgorii Cricova din centrul şi sudul Moldovei. Vinul se remarcă prin culoarea sa rubinie închisă şi prin buchetul bogat de fructe, cu accente clare de violete, migdale şi safian. Gustul vinului este plin, catifelat şi armonios, cu nuanţe echilibrate de ciocolată şi prune negre. Acesta se combină perfect cu bucatele tradiţionale de Paşti, cum este cozonacul şi mielul.

 

 

Combinatul de Vinuri „Cricova” S.A. vă doreşte sărbători luminoase.